Acasă Blog

Profil de Primar: Lia Olguta Vasilescu

0

Lia Olguta Vasilescu candideaza din partea Partidului Social Democrat pentru un nou mandat de Primar al Craiovei. Olguta Vasilescu  a mai candidat  la aceasta functie de doua ori, prima data in 2012 , cand l-a invins in alegeri pe primarul in functie de atunci – Antonie Solomon si a doua oara in 2016, cand a castigat cu un scor zdrobitor alegerile, diferenta dintre locul unul si locul doi fiind de 45%.

Nu stiu cati dintre dumneavoastra va mai aduceti aminte cum arata orasul Craiova in anul 2012, dar cu totii suntem de acord, ca dupa 8 ani de administratie PSD, fata orasului este mult schimbata in bine.

REALIZARI PRIMAR LIA OLGUTA VASILESCU:

Una din problemele arzatoare ale orasului, in anul 2012 o reprezentau haitele de caini vagabonzi care umplusera cartierele craiovene, unde iti era frica seara sa iesi sa te plimbi. Problema rezolvata in mandatul  Olgutei Vasilescu.

Centrul Vechi: Va mai aduceti aminte cum arata in anul 2012?

Superaglomerat de traficul auto, cladirile vechi, in paragina, aratau deplorabil.

Cum arata acum?

De departe unul din cele mai frumoase, dacanu cel mai frumos centru vechi din Romania. S-au reabilitat cladirile, iar toate firele de curent, telecomunicatii, internet, cablu, s-au introdus in subteran. S-a schimbat pavimentul, s-a interzis traficul auto, s-au deschis terase, restaurante si baruri, dezvoltandu-se si industria HORECA locala.

Stadionul Ion Oblemenco: Noul stadion , o investitie de peste 50 de milioane de euro, cu 30.000 de locuri, bijuteria orasului nostru, templu al fotbalului  a fost construit

pentru a deschide drumul spre performanta, creandu-se conditii la standarde europene.

Reabilitarea si modernizarea spatiilor verzi din oras: Gradina Botanica, Parcul  Nicolae Romanescu, parculetul Mihai Bravu, parculetul de la Pedagogic etc.

Reabilitarea si modernizarea spitalelor din subordinea Primariei Craiova:

Spital nou Filantropia: constructia unui spital nou pe scheletul de la Spitalul Victor Babes. Investitia a costat  6 milioane de euro si s-au folosit fonduri, doar de la bugetul local. Spitalul a fost dotat cu aparatura moderna, la standarde europene.

Spitalul Filantropia-Maternitate: cladirea a fost complet renovata si dotata cu aparatura.

Filantropia Pediatria: cladirea a fost complet renovata si utilata.

Spitalul de Boli Infectioase: Modernizarea tuturor sectiilor, s-a achizitionat aparatura, s-a schimbat mobilierul.

Spitalul de Neuropsihiatrie: Dotarea cu aparatura de ultima generatie, renovarea integrala a sectiilor si saloanelor. Acestea   sunt dotate cu butoane speciale pentru pacienti,  asistentele avand  bratari pe care se afiseaza numarul de salon si patul pacientului care a apasat butonul de panica, pentru a interveni rapid si cu promtitudine.

Sediu nou pentru Teatrul de Papusi „Colibri”: dupa ani de pribegie, teatrul are un sediu nou, complet renovat ,copiii bucurandu-se de spectacole de calitate, iar piesele de teatru jucandu-se cu casa inchisa.

Fabrica de Biscuiti ETI: atragerea , dupa 25 de ani , la Craiova  a unor investitori straini  care sa construiasca de la zero o fabrica de biscuiti, investind zeci de milioane de euro si creand sute de locuri de munca.

Canalizare si apa potabila: 60 km canalizare, 40 km apa in 3 ani de zile, mai mult decat s-a introdus in ultimii 25 ani.

Canalul Cornitoiu: casetarea canalului a scapat locuitorii din zona de mirosul insuportabil care persista de multi ani.

Locuri de joaca: s-a investit in Craiova si in locurile de joaca. In toate parculetele din oras au aparut locuri de joaca pentru copii.

Bulevarde si strazi ,trotuare, parcarile din spatele blocurilor asfaltate: s-a intervenit masiv la nivel de oras si s-au asfaltat cartierele Brazda, Sarari, Valea Rosie,    Rovine ,1 Mai, Craiovita Noua, Lapus-Arges. Bulevardele Caracal, Raului, Bariera Valcii, Calea Bucuresti; strazi in cartierele de case – Catargiu, Bariera Valcii, Brestei. Mai sunt lucruri de facut pe partea de asfaltare si furnizare utilitati in cartierele marginase ale Craiovei, dar  cu siguranta Lia Olguta Vasilescu poate duce la indeplinire si aceste deziderate.

Mai sunt foarte multe alte lucruri realizate de administratia condusa de Lia Olguta Vasilescu: reabilitarea Teatrului de Vara din Parcul Nicolae Romanescu, achizitia de autobuze  noi pentru transportul public,  modernizarea gradinii zoologice, firul II de apa Izvarna, parcarea subterana, reabilitarea termica a blocurilor, reabilitarea scolilor si gradinitelor din oras(dotarea cu locuri de joaca)  burse scolare pentru elevi, etc.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizatia Judeteana DOLJ, Executat de Ziarul de Sud S.R.L.,  CUI Mandatar financiar coordonator 21200019.

Jovan Markovic umilește FCSB pe Arena Nationala!

0
in meciul de fotbal dintre FCSB si Universitatea Craiova, contand pentru Play-off-ul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 18 martie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FCSB – Universitatea Craiova 1-1, un meci nebun in care FCSB nu a existat in prima repriza, iar oltenii au aratat un fotbal de calitate. Prima repriza a fost dominată clar de olteni , Jovan Markovic a marcat un eurogol in minutul 32 dupa o aruncare de la margine, reusind sa dribleze numai putin de patru stelisti si sa îl învinga pe Târnovanu cu un sut la colțul scurt.
Am avut ocazia in prima repriza să ne distanțăm la 2-0 însă Andrei Ivan nu a reusit în urma centrarii perfecte a lui Baiaram să introducă mingea in poartă.
În partea doua, FCSB a fost mai bună,Laurențiu Popescu reușind să ne salveze în doua rânduri. În minutul 66, la o greșeală de plasament a fundasilor noștri Edjouma a reusit sa egaleze cu o lovitura de cap bine plasata. Finalul de meci chiar putea sa ne aducă victoria, la pasa cu calcâiul a lui Ivan catre Koljic, acesta din urmă reușind sa marcheze, dar VAR-ul a semnalat o poziția afară din joc a atacantului nostru.
Eugen Neagoe consideră că formația lui a fost subestimată înaintea partidei și spune că scorul ar fi trebuit să aibă alte proporții în prima parte. Antrenorul lui CSU Craiova crede că Andrei Ivan, Bogdan Vătăjelu și Vladimir Screciu ar fi meritat convocarea la prima reprezentativă. Oltenii nu au niciun jucător.

10 tramvaie de ultima generatie circula in Craiova!

0

„De astăzi, toate tramvaiele care sunt puse în circulație în orașul Craiova sunt de ultimă generație. Am urcat în primul tramvai nou care a fost pus pe șine, împreună cu senatorul Mihai Genoiu, directorul RAT Marcel Tănăsescu și ziariștii și am putut vedea reacțiile craiovenilor. E confortabil, are internet gratuit și cam tot ce e necesar ca să vă convingă să vă lăsați mașina acasă și să testați și transportul în comun. Și e și frumos! După ce le-am văzut pe celelalte din România, am cerut un design nou și o culoare care să ne definească pe noi, craiovenii! Încercați o călătorie, chiar dacă vă desprindeți greu de mașina personală! Vă garantez că o să vă placă mult!”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu.

Târg de Crăciun de poveste la Craiova!

0

„Se lucrează în continuare la montarea instalațiilor pentru deschiderea Târgului de Crăciun, în data de 11 noiembrie. Au venit elemente noi, avem căsuțe frumoase pentru comercianți, iar probele de lumini arată că vom avea sărbători de poveste❣️” declară Lia Olguța Vasilescu,  primarul Craiovei.

Târgul de Crăciun din acest  an se va desfășura în zonele centrale ale orașului,  dar si în cel mai mare cartier al Craiovei, peste un kilometru pătrat împodobit cu un milion de beculețe care vor introduce craiovenii și turiștii veniți în număr mare , în atmosfera de basm a sărbătorilor.

Primaria Craiova s-a gândit să facă economie și la consumul de curent, iluminatul festiv fiind pe bază de leduri. Craiovenii vor avea parte anul acesta de multe surprize în ceea ce privește ornamentele și iluminatul festiv.

Târgul de Crăciun își va închide părțile  pe 8 ianuarie 2023.

Olguta Vasilescu, 10 ani în fruntea organizației municipale PSD Craiova!

0

Sâmbătă, 08.10.2022, PSD Craiova si-a ales noua conducere pentru următorii doi ani!

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu și-a prezentat raportul de activitate în  fața colegilor de partid:

„De la cele mai simple lucrări de reparații,  până la cele mai mari investiții,  de la cel mai periferic punct al orașului și până în centru, de la cel mai mic magazin de cartier până la marile centre comerciale, de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă,  de la cel mai sărac până la cel mai bogat, atenția și eforturile noastre se concentrează pe dezvoltarea armonioasă a orașului într-un mediu sustenabil pentru viitor. Aceste valori descriu spiritul PSD Craiova, care își duce la indeplinire angajamentele făcute și este responsabilă în fața cetățenilor.  O echipă puternică,  unită și performanță,  cu o conducere capabilă de lucruri mărețe și cu planuri ambițioase pentru orașul nostru.

Construim nu doar un oraș, ci și un viitor comun pentru noi toți,  pentru copiii noștri,  pentru generațiile actuale și luptăm pentru Craiova și pentru locul ei pe harta României!”

Edilul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, are numeroase realizări la nivel administrativ, reușind reabilitarea a peste 100 de străzi,  introducerea a 29000 m de canalizare, reabilitarea si construirea până în momentul de față a 123,8 km din ISVARNA FIR 2, cel mai mare proiect de infrastructură în derulare finanțat de Comisia Europeană.  De asemenea în sănătate a făcut investiții importante,  construind un spital și reabilitând celelalte trei spitale din subordinea minicipalitatii, infrastructura școlară a avut parte de fonduri importante, efectuându-se lucrări de reparații la 59 clădiri școlare și administrative din Craiova, toate școlile au fost dotate cu mobilier nou, iar 33 baze sportive școlare au fost reabilitate și dotate cu echipamente noi.

Transportul public nu a fost uitat, urmând ca 30 de autobuze electrice și 17 tramvaie moderne să fie livrate în câteva luni. Alte 16 autobuze electrice au fost deja achiziționate , 2 tronsoane ale liniei de tramvai, reabilitate din fonduri europene. 4 trasee școlare au fost implementate în premieră pentru Craiova.

Ca și proiecte de viitor, vor întra în execuție de anul următor parcari supraetajat,  780 locuri de parcare în zone aglomerate, 2 locații  pe Calea București, Judecătorie, Piața Centrală,  zona parcului N. Romanescu, Energetic; Dracul Park- parc tematic în Romania; Pasajul Gârlesti , un proiect care va ajuta decongestionarea traficului în zona și va fi un culoar eficient pentru Drumul Expres Craiova-Pitesti.

Trei parcuri întră în reabilitare : Parcul Pedagogic, Fantasy Parc și Valea Șarpelui.

Construcția unii Spital de Pediatrie , compus din subsol, parter și 6 etaje cu o suprafață de peste 10000 mp.

Lia Olguța Vasilescu a fost aleasă, cu unanimitate de voturi , președintele PSD Craiova pentru următorii doi ani.

Ziua internationala a Copilului a fost sarbatorita si la Craiova!

„Mii de copii au participat, astăzi, de ziua lor, la evenimentele organizate de Primăria Craiova, atât în Centrul Istoric sau în Piața Mihai Viteazul sau pe esplanada Teatrului Național, cât și în Parcul Romanescu sau în Gradina Botanică. De la demonstrații sportive, până la dansuri, cântece, experimente științifice, cursuri de prim ajutor sau de jurnalism, fiecare copil a găsit câte ceva plăcut de făcut astăzi” spune intr-o postare edilul orasului , Lia Olguta Vasilescu!

 

Înca de la primele ore ale diminetii copii si parinti au luat cu asalt Parcul Nicolae Romanescu, unde au iesit sa se relaxeze si participe la evenimentele organizate de Primaria  CRAIOVA.

Craiovenii au preferat locurile racoroase fiind destul de cald afara, cu 1 iunie vara si-a intrat in drepturi. Ora prinzului gasindu-i pe majoritatea dintre acestia la terasele din parc, servind o bautura racoritoare si socializand cu prietenii.

Altii au preferat sa mearga in Centrul Vechi si sa asiste la spectacolele oferite de institutiile de cultura precum Teatrul National si Casa de Cultura Traian Demetrescu sau sa participe pe Alexandru Ioan Cuza la evenimetele sportive organizate pentru cei mici la scrima, handbal, volei, karate etc.

 

 

Danemarca elimina restricțiile Covid cu 1 februarie

0

Danemarca devine prima țară din Uniunea Europeană care elimină restricțiile împotriva COVID-19, a anunțat premierul țării scandinave, Mette Frederiksen.

Acest lucru se întâmplă în condițiile în care numărul internărilor în spital și al deceselor asociate variantei Omicron a rămas stabil.

„În această seară putem … regăsi zâmbetul. Avem vești incredibil de bune, acum putem elimina ultimele restricții privind coronavirusul în Danemarca. Guvernul a decis că nu mai trebuie să fie considerat o boală amenințătoare pentru societate.”, a declarat premierul Mette Frederiksen în cadrul unei conferințe de presă, conform Politico.

Decizia a fost luată în urma recomandărilor autorităților specializate din Danemarca, cu sprijinul tuturor partidelor politice. Ultimele restricții vor fi eliminate la data de 1 februarie.

„În ultimele săptămâni s-au înregistrat rate de infectare foarte ridicate, de fapt cele mai ridicate din întreaga pandemie. Prin urmare, poate părea ciudat și paradoxal faptul că acum suntem gata să renunțăm la restricții”, a completat Mette Frederiksen, premierul Danemarcei.

Anunțul vine în contextul în care o nouă subvariantă a Omicron, BA.2, se răspândește în Danemarca și determină o creștere a numărului de infecții, cu 46.000 de noi cazuri COVID-19 înregistrate ieri, 26 ianuarie.

Situația din Danemarca este că avem o diferență enormă între infecții și pacienții de la terapie intensivă, iar acest lucru se datorează în principal interesului mare al danezilor față de revaccinare. Acesta este motivul pentru care este sigur și corect să facem acest lucru acum”, a spus adăugat și Magnus Heunicke, ministrul Sănătății.

Aproximativ 82% din populația Danemarcei este vaccinată cu schema completă. Jumătate dintre aceștia s-au vaccinat și cu a treia doză, potrivit autorităților locale.

24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române!

0

Ideea unirii celor două ținuturi a prins contur de tușă apăsată a dezbaterilor politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional, mai cu seamă după Războiul Crimeei (1853-1856), soldat cu înfrângerea Rusiei de către aliații occidentali. Unirea Principatelor Române s-a petrecut simultan cu cea a statului italian și a celui german. Era perioada de maximă efervescență, cu efecte pozitive, a naționalismului. Situația externă se arăta propice. Convenția de la Paris, din august 1858, semnată de reprezentanții celor șapte puteri dădea semnale favorabile.

Astfel, cinci dintre țările de prim rang, respectiv Franța, Anglia, Rusia, Prusia și Sardinia au recunoscut, pe 1 aprilie 1859, în capitala pariziană, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și, implicit, Unirea Principatelor Române.

Pentru respectarea adevărului istoric, trebuie spus că un rol extrem de important a fost jucat de către propaganda unionistă aflată dincolo de fruntariile țărilor noastre, în Europa. Ea a ieșit în evidență prin apeluri bine fundamentate adresate opiniei publice din Vest. Printre ele, expunerea unui clar program politic în publicații precum: „România viitoare” (Paris,1850), „Junimea română“ (1851), „Republica română“ (Bruxelles, 1853).

Un colonel moldav, primul lider al Principatelor Unite

Astfel, la 5 ianuarie 1859, în Moldova, Alexandu Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, reprezentantul Partidei Naționale, urmând ca apoi, într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu să propună, la 24 ianuarie, numirea oficială. În paralel, a fost înregistrată o fermă presiune populară, cu deosebire la București, în favoarea alegerii lui Cuza ca domn al Țării Românești. Confirmarea era una deplină și marcată cu o însuflețitoare manifestare la sosirea alesului națiunii în capitala munteană.

Întâiul om de seamă al României moderne, încă neîntregite, avea obârșia într-o familie de moldoveni, din părțile Fălciului. S-a născut la 20 martie 1820. A învățat până în 1831 la Iași, unde i-a avut colegi pe câțiva dintre viitorii săi colaboratori. Printre ei, Vasile Alecsandri. Și-a luat bacalaureatul în litere la Paris. Apoi, a revenit în țară. În 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti. În perioada pregătirii Unirii Alexandru Ioan Cuza era pârcălab de Galați. Sincer patriot, dedicat, cu idei liberale, Cuza a fost acceptat chiar și de partizanii lui Sturdza, cei ce candidau susținuți de conservatori. Un domn „hospodar” în cele două Principate. Istoricul Florin Constantiniu îl caracteriza drept „inteligent, voluntar, abil, hotărât să meargă până la capăt”.

Romancele se califica in turul doi la Australian Open

0

Sorana Cirstea o invinge la Australian Open , scor 6-2, 6-2, pe Petra Kvitova.

Aceasta este cea de-a 4-a victorie a Soranei Cirsteaîn fața campioanei din Cehia.

La finalul partidei de la Melbourne, Petra Kvitova a afirmat că Sorana Cîrstea se simte în largul ei în momentul în care o întâlnește.

„Sorana iubește stitlul meu de joc. Joacă fix ce-i place și se simte confortabil când mă întâlnește. Pur și simplu știe care mi-e ritmul. E greu pentru ea atunci când întâlnește jucătoare defensive. Jocul meu încă e acolo, nu mi-am pierdut încredere. Am nevoie de meciuri, atâta tot”, a spus Petra Kvitova, conform eurosport.ro.

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) s-a calificat în turul II la Australian Open, după victoria în două seturi reușită în această dimineață în fața polonezei Magdalena Frech (24 de ani, 105 WTA), scor 6-4, 6-3, după o oră și 30 de minute de joc.

Simona Halep va da în turul secund, joi, peste brazilianca Beatriz Haddad Maia (25 de ani, 88 WTA).Luni, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au obținut calificarea în turul secund de la Melbourne, în timp ce Irina Bara a fost eliminată. 

Investiții de milioane de euro, din fonduri nerambursabile!

0

Infrastructura de transport a constituit centrul strategiei investiționale a Consiliului Județean Dolj în 2021, după cum o relevau și alocările destinate acestui domeniu încă de la aprobarea bugetului, alocări care reprezentau aproape 80 % din suma totală repartizată dezvoltării.

Proiectele derulate, toate finanțate din fonduri nerambursabile, au vizat aproximativ 210 kilometri de drumuri – aproape o cincime din rețeaua totală gestionată de CJ Dolj. Între acestea, un progres semnificativ l-au înregistrat demersurile pentru modernizarea celor mai lungi artere rutiere județene: DJ 561A Giurgița – Băilești – Plenița – limita județului Mehedinți și DJ 552 Craiova – Cetate (ambele măsurând peste 70 de kilometri).

 

Nou capitol în dezvoltarea aeroportului

Celălalt pol major al investițiilor din sfera transportului a fost reprezentat de Aeroportul Internațional Craiova (AIC), acolo unde s-au derulat lucrări de extindere a terminalelor de plecări și de sosiri existente, susținute din bugetul propriu al CJ Dolj, dar unde a demarat și un proiect cu finanțare din fonduri europene, în valoare totală de peste 76 de milioane de lei, pentru securizarea completă a acestui obiectiv.

Mai mult, în urmă cu o săptămână, a fost lansată licitația pentru atribuirea contractului de modernizare și extindere a AIC, principalul obiectiv fiind construirea unui nou terminal pentru călători, cu o capacitate de aproape 2 milioane de pasageri pe an, precum și a infrastructurii aeroportuare aferente acestuia. Și în acest caz, finanțarea necesară urmează să fie asigurată din surse nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, în cadrul unui proiect cu valoarea totală de aproximativ 97 de milioane de euro.

 

Sănătatea, o prioritate pentru administrație

Reușite semnificative în implementarea unor proiecte cu finanțare din fonduri europene au fost înregistrate și în domeniul sănătății. Cel mai important reper îl reprezintă finalizarea investiției derulate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, în cadrul unui contract în valoare de peste 20 de milioane de lei. Alături de modernizarea sediului existent al UPU, demersul a inclus construirea a 2 corpuri de clădire, astfel încât suprafața destinată acestei structuri – cea mai mare cu acest profil din Oltenia – a crescut de peste 4 ori. Tot în 2021, au demarat lucrările care vizează reabilitarea completă a imobilului în care funcționează Clinicile de Oncologie și Dermatologie ale SCJU Craiova, lucrări desfășurate într-un proiect implementat prin Programul Operațional Regional.

 

Instituții unice, pentru un județ mai atractiv

Anul 2021 a marcat și conturarea principalelor obiective culturale și turistice pe care Consiliul Județean Dolj și-a asumat să le creeze, completând astfel patrimoniul și atractivitatea acestei zone. Procesul de consolidare și restaurare a Casei Dianu – clădire cu statut de monument istoric din Craiova – s-a încheiat, edificiul urmând să găzduiască Muzeul Cărții și Exilului Românesc, o instituție culturală nouă, unică la nivel național. În proiectul privind construirea Centrului Internațional „Constantin Brâncuși“ a fost definitivată cea mai laborioasă și spectaculoasă componentă: prisma din sticlă, de peste 12 metri înălțime, conținând reproduceri la scară mare ale operelor „Ovoidul“ și „Pasărea Măiastră“, un ansamblu arhitectural fără echivalent în lume, realizat după o tehnică folosită în premieră. La stadiul ultimelor detalii au ajuns și lucrările de consolidare și restaurare a culelor din localitățile Brabova și Cernătești, două monumente istorice de interes național care vor fi amenajate ca puncte muzeale și introduse în circuitul turistic și cultural.

 

Mai aproape de comunitate prin digitalizare

Consiliul Județean Dolj a parcurs, în acest an, o serie de pași concreți într-un amplu program de

transparentizare și modernizare administrativă menit să intensifice relația între instituție și comunitate. Principalele servicii oferite de CJ au fost informatizate și puse la dispoziția cetățenilor online, prin intermediul unei noi platforme electronice, eportal.cjdolj.ro. De asemenea, site-ul oficial al instituției, www.cjdolj.ro, a fost reconfigurat și completat cu o nouă componentă, care le permite cetățenilor să formuleze propuneri de investiții în domeniile gestionate de Consiliul Județean și, totodată, să-și exprime opinia în legătură cu proiectele majore pe care intenționează să le implementeze administrația doljeană.

Consiliul Județean Dolj premiază sportivii care au excelat la nivel national!

0

Sportivii doljeni care au excelat la competițiile naționale și internaționale în anul 2021 și antrenorii acestora au fost premiați în cadrul unui eveniment organizat cu susținerea financiară a Consiliului Județean (CJ) Dolj, festivitatea având loc luni, la sediul instituției.

În acest context, președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a reiterat susținerea administrației județene pentru domeniul sportului, evidențiind faptul că principalul demers investițional în acest sens îl reprezintă construirea unui complex multifuncțional pe amplasamentul fostului Stadion „Tineretului“, din Craiova.

„Ultimii doi ani au fost foarte dificili – o perioadă în care toată activitatea și, în definitiv, viața noastră au fost afectate de o pandemie care pare să nu se mai termine. Mă bucur că nu ați oprit motoarele și că ați continuat să vă perfecționați.

Vă asigur că noi, doljenii, suntem încântați că avem sportivi și antrenori valoroși, că avem adevărați ambasadori ai județului, tineri care ne fac mândri prin rezultatele pe care le obțin în competițiile naționale și internaționale.

Consiliul Județean apreciază eforturile și sacrificiile pe care le faceți pe drumul succesului în concursurile sportive și ne bucurăm că avem aici, la Craiova, o adevărată școală de talente. Sunt multe discipline cu care doljenii se pot lăuda și considerăm că avem o tradiție în obținerea celor mai bune rezultate.

Instituția noastră își dorește să fie în continuare un partener pentru sport și, dincolo de recompensarea performanțelor notabile, trebuie menționat faptul că suntem în plin proces de transformare a Stadionului «Tineretului» într-un complex sportiv. Ne dorim să realizăm astfel una dintre cele mai moderne săli multifuncționale, care va putea găzdui competiții destinate atât sporturilor de echipă, cât și celor individuale. Demersul reprezintă principalul nostru obiectiv în acest domeniu, pentru viitorul apropiat“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

La evenimentul desfășurat luni, la Palatul Administrativ, au mai participat vicepreședinții CJ Dolj Antonie Solomon și Mihai Neațu, precum și directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dolj, Alina Ionescu.

Consiliul Județean Dolj a aprobat, în cadrul ședinței din luna noiembrie, o hotărâre care prevede alocarea sumei de 50.000 de lei pentru premierea sportivilor și antrenorilor cu performanțe deosebite în anul 2021.